Culpa cuplului — terțiar(ele)

Pornind de la premisa că dragostea nu există, vom încerca să dovedim valabilitatea acestei premise. Atunci când iubim o persoană, nu o iubim pe ea însăși, ci o iubim doar ca reprezentare a ideii noastre despre dragoste. (Atunci când iubim, nu iubim decât ideea a ceea ce iubim).

Fiecare are o idee, o reprezentare în minte a femeii ideale, pe care o dorește și o caută în viață. Se întâmplă ca în timpul acestei căutări să întâlnim femei care se apropie foarte mult de ideea noastră, chiar se confundă cu ceea ce dorim. Suntem încredințați că am întâlnit femeia corespunzătoare ideii noastre. Nu după mult timp, apare o altă femeie care se apropie și mai mult de ideea noastră de femeie. Caz în care ne vom îndrepta atenția asupra acesteia, dorind-o.

Dar noi suntem limitați în spațiu și timp. Nu putem, de exemplu, să cunoaștem alte persoane decât acelea pe care le cunoaștem. Mai clar spus, nu putem căuta femeia ideală care să corespundă ideii noastre de femeie decât în spațiul în care viețuim, în orașul nostru, în satul nostru, în timpul nostru. Dar dacă în acest spațiu nu găsim nimic corespunzător ideii noastre, ce facem?

Sunt oameni care întâlnesc o persoană apropiată ideii lor și, obosiți de căutare, se mulțumesc cu aceasta. În acest caz, avem de-a face cu o iubire condiționată, o iubire subiectivă, limitată, și — ca atare — de scurtă durată. E adevărat că ideea acestor oameni despre femeie se modelează în timp, având în vedere condițiile și posibilitățile limitate în spațiu și timp. Aici apare un compromis care deteriorează ideea eternă de dragoste.

Se poate ca un om care a întâlnit o femeie să creadă chiar că o iubește, punând-o alături de femeia ideală. Și chiar o iubește, dar în mod subiectiv, în modul raportului dintre ei doi. Ar putea jura că ea este femeia ideală, că o iubește pe ea însăși și că prin urmare ar exista dragostea. Or, noi știm că nu este așa. În orice moment în care ar întâlni o  altă femeie mai apropiată ideii sale de femeie acest om despre care vorbim, care cu atâta patimă își iubește consoarta, acest om ar uita de toate și ar dori-o pe cea care este mai aproape de ideea sa, încălcând jurămite făcute, norme sociale etc.. Astfel ia naștere adulterul.

Dar nu despre reguli sociale vorbim aici.

V-ați întrebat, vreodată, dacă dragostea există, atunci de ce e atât de trecătoare, de ce o femeie sau un bărbat trec cu atâta ușurință peste legăminte și în timp nu mai simt nimic pentru ceea ce au iubit odinioară?

Încercăm să dăm un răspuns nuanțând în continuare aceste idei.

Ideile sunt universale prin condiția lor, sunt prin excelență obiective. Noi suntem ființe subiective, din cauza simțurilor noastre nu putem primi niciodată, în nici un caz, informații obiective. (Aici înțelegem prin obiectiv o stare de fapt care nu se schimbă niciodată și care e de natură veșnică, iar prin subiectiv starea de fapt care e supusă schimbărilor și e de natură vremelnică, în funcție de percepția fiecăruia în parte).

Am spus mai sus că fiecare om are o idee anu me despre femeie. Idee care prin excelență este obiectivă. Dar în calitatea sa de om, acesta nu o poate percepe decât subiectiv, prin urmare modificând-o, adaptând-o la particular, la condiția sa de om.

Iată primul compromis.

Încă de la prima modificare a ideii sublime, aceasta își pierde calitățile de idee și devine aidoma oricărui obiect de consum.

Astfel, un om care percepe această idee de femeie își reprezintă femeia ideală conform condițiilor sale. E în stare să creadă că odată întâlnind o femeie o iubește. Dar această iubire e numai de suprafață, neavând nici o consistență, fiind ruptă de ideea de dragoste ea ajunge să fie doar o sclavă în mâinile unui tiran nepriceput.

Oricât de mult ar adapta cineva ideea de dragoste pentru a reuși să iubească măcar subiectiv pe cineva, întotdeauna se va ivi o altă persoană care se va apropia mai mult de ideea sa de femeie sau de bărbat, după caz. Pentru că doar ideea, conceptul etern există obiectiv și astfel influențează cele ce sunt subiective, din cauză că acesta din urmă este într-o continuă și nefructuoasă emulație în raport cu obiectivul.

Prin această demonstrație am arătat de ce e atât de ușor să iubim azi pe cineva, iar mâine pe altcineva. Anume pentru că dragostea nu există în raport direct cu noi, ea fiind undeva deasupra norilor.

Dragostea e obiectivă

Noi suntem subiectivi

Noi nu existăm în mod obiectiv

Sunt două lumi diferite

Știm de ele, sunt diferite

Dragostea există ca principiu etern

Noi nu suntem deloc eterni.

Deosebirea de consistență ne face incompatibili cu acest principiu. De aceea, nouă nu ne rămâne decât dragostea aceea care e atât de comună animalelor.