sâmbătă, 19 aprilie 2014

Protoosmoză

Ciupercile atomice răsar după război
ca ciupercile neatomice după ploaie
pământul atomic
devine frate cu soarele atomic
copilul atomic râde
la soarele atomic.

19 aprilie 2014

luni, 31 martie 2014

Out time zone

Este viață după moarte?
- Da, aceea care a fost înainte de a ne naște.


Scopul vieţii nu este altul decât moartea.
Ne naştem, trăim într-o continuă pregătire
pentru a muri. Putem spune că suntem deja 
morţi înainte de a muri.
Timpul ne este sesizabil dar 
atât timp cât existăm. Moartea ne este
singura scăpare de sub teroarea acestuia.
În cazul acesta nu e moartea o 
salvare? Nu ne dorim noi să fim 
veşnici? Doar când suntem morţi suntem 
veşnici. Atunci timpul nu ne mai 
afectează în nici un fel. Nu se mai 
poate face nimic. Suntem liberi.
Suntem ca înainte de a fi, asta e
Starea noastră naturală.
Existenţa noastră ca fiinţe vii
Face parte din inexistenţa noastră
E ca şi când mergem în vizită
La un prieten, stăm în casa lui
O perioadă dar nu putem spune
Că acea casă e a noastră.
Va trebui să ne întoarcem
În cele din urmă acasă.
Tot aşa în timp ce suntem morţi
Facem o vizită în această lume
Dar nu putem spune că
E lumea noastră
Suntem doar în trecere
Mai devreme sau mai târziu
Tot ne vom întoarce de unde am plecat.

4 decembrie 2005        


sâmbătă, 22 martie 2014

Plastic

Se scumpește gazul la brichete
urșii plimbă ursul
prin dumbrăvi monete.
Bivolii ne calcă
pravila-n copite.
Vitele-n cirezi
vii, rubensiene
stau la pupa cocii
-n care căruțașu
coperit cu zdențe
a pitit Pământul.

22 martie 2014

vineri, 13 decembrie 2013

Dincolo

Efemerida ridică capul.
Pe când să vadă ceva
muri.
Altele îi urmară drumul
său plin de glorie.
Muriră.
Ultima, cu o sforțare
uriașă,
cu un ultim efort inexplicabil,
epuizant,
de-a dreptul necugetat.
În ultima sa clipă
Apucă să vadă cimitirele
Și în înțelepciune
Muri.

XXVI nov 0002

marți, 26 noiembrie 2013

Cortegia

— Bună seara!
— Da, poftiți.
— Îmi spune-ți vă rog cât e ceasul?
— O, dar avem un serviciu special pentru ceas, un robot.
— Știu, dar am vrut să vorbesc cu cineva.
— E 9 și 20.
— Mulțumesc. Știți, aveți o voce tare frumoasă, aș vrea să vă invit la o cafea.
— La o cafea? Bine!, dar numai după ce ies din tură pe la 12.00.
— E bine. Ne întâlnim la Croco.

miercuri, 20 noiembrie 2013

Culpa cuplului — terțiar(ele)

Pornind de la premisa că dragostea nu există, vom încerca să dovedim valabilitatea acestei premise. Atunci când iubim o persoană, nu o iubim pe ea însăși, ci o iubim doar ca reprezentare a ideii noastre despre dragoste. (Atunci când iubim, nu iubim decât ideea a ceea ce iubim).

marți, 31 iulie 2012

Roman poliţist - Vasile Băran

M-am retras în camera mea şi am desfăcut plicul. Pe o hârtie albastră scria: „Vino la ora 6 în locul pe care-l ştii”.
M-am dus. Banditul era acolo. Stătea pe un scaun, cu picioarele desfăcute, şi ochii umflaţi, aşa cum stau, de obicei, bandiţii. M-am aşezat alături şi-am luat împreună două sticle cu vin negru.
— Ei, ce zici? şi-a arătat el şişul.
— Ce să zic?
— Nu ţi-e teamă?
— Nu.
— Bine, mi-a spus el, şi mi-a înfipt şişul în inimă.
Apoi am comandat încă două sticle cu vin şi am râs împreună până la ora 12 noaptea, când am fost invitaţi să părăsim localul, fiind ora închiderii.

Vasile Băran - Microschiţe - Roman poliţist
din Almanahul literar 1984

luni, 16 iulie 2012

Despre religii

La început Dumnezeu a fost în pădure, într-un copac
Oamenii erau prea obosiţi să meargă
în pădure să se roage.
Aşa că au adus copacul în sat
Unii l-au adus în curtea casei lor
Alţii, mai leneşi, l-au adus în casă
Aşa s-au născut religiile...
XXI octombrie ZERO

marți, 12 iunie 2012

Vă pare cunoscut?

Expresie a acestei stări era faptul că ramuri atât de importante ale economiei naţionale, precum sunt cărbunele, petrolul, industria electrică, metalurgia, se găseau în mâinile capitalului străin, şi aproape toate maşinile, tot utilajul, Rusia ţaristă era nevoită să-l importe din străinătate.


Expresie a acestei stări erau împrumuturile înrobitoare contractate în străinătate şi ale căror dobânzi ţarismul le plătea storcând anual de la populaţie sute şi sute de milioane de ruble.

Expresie a acestei stări erau tratatele secrete încheiate cu „aliaţii” Rusiei, în virtutea cărora ţarismul se obliga să trimită, în caz de război, milioane de soldaţi ruşi pe fronturile imperialiste, în vederea susţinerii acestor „aliaţi” şi a asigurării profiturilor exorbitante ale capitaliştilor anglo-francezi.


Din Cursul scurt de istorie a partidului comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice publicat în româneşte în 1952.


joi, 3 mai 2012

Голубка 2

Hai să stăm între morminte
Să ne adormim slovarul
Pe câmpiile elize
Prin covorul umbrei noastre
Tăvăliţi ca-ntr-o chindie,
Să privim luna cum joacă
Ca cazacul din picioare
Şi-n ficaţi şi-n cele sfinte
Să ne căutăm amnarul
Ce-l uitarăm prin cuvinte.